Intr-o jumatate de ora o sa plec in oras la un ceai sau poate chiar o cafea. Ma simt destul de bine si sunt gata sa revin in cotidian.
In legatura cu localul, nu stiu sigur unde o sa ma duc insa sper ca o sa fie un local linistit fara muzica cu bass sau ceva de genu, chiar nu am chef de asa ceva.
O sa mai postez deseara, buh-bye >:D<
Au trecut aproape 2 saptamani de cand n-am mai postat, sau de cand nu am mai avut tangente cu blogging-ul. Va intrebati unde am fost nu? Si nu spun asta doar ca sa ma laud sau ceva de genu. Pur si simplu trebuie sa va spun unde am fost si ce am facut. O sa trec pe acest blog doar momentele importante din aceasta pauza.
Exista o oarece tabara pe care am gandit-o inca de la sfarsitul scolii. Si iata-ne plecati. Ora 2 noaptea in gara. Cu toti ne reintalnim dupa o perioada de o zi. Foarte mult timp trecuse nu?
Drumul a inceput cu un incident pe care l-a rezolvat cea mai zdravana tipa (cand e treaza) pe care am cunoscut-o, impreuna cu un controlor. Am pierdut timpul asa, cat ai zice ps. Pur si simplu nu mi-a pasat. N-am dormit nicio ora pe drum. Ajunsi acolo, drumul pana la vila, de la gara pana la vila mi s-a parut infernal si foarte lung, desi nu erau mai mult de 100 metri. Ajunsi si la vila [scuze ca repet ajunsi] ne-am despachetat bagajele, ne-am luat costumele de baie pe noi si dusi am fost, pe plaja evident.
Aa… am fost plecat la Costinesti, apropo.
Am facut plaja, ma rog, cum vine vorba. Si prin a doua zi cam asa, am avut parte si de precipitatii. Si cu vremea, si cu fetele care parca erau niste nori negri care tocmai se transformara in niste fete care incepura sa faca si inundatie prin camera.
Am mai avut niste chestii cum ar fi (acum spun o poveste): Se facea ca era F. cu V. si cu P. pe acelasi pat. Eu stam ca un narator omniprezent acolo si priveam. V. incerca sa-si incalte o soseta iar F. nu-l lasa. (o sa continui cu un dialog dintre cei trei)
V.: Nu trage ca se rupe (continui eu: ata).
F.:Nu te las sa ti-o pui!
P.: Da-i-o mai repede ca ma doare!
Asa e ca dialogul asta era asa mai erotic? Si mie mi s-a parut erotic dupa ce s-a intamplat insa totusi era vorba doar de o soseta for god sake.
O alta povestioara tot asa ciudata ar fi:
P. era sub dus. Eu cu V. si cu L. eram in camera si beam cola ca niste dementi dependenti de aceasta bautura. La un moment dat se aude din baie.
P.: Ia veniti ba toti trei in baie! (iritat) Care facu laba in baie [=))].
Cam atat. Ma rog, treaba e ca eu pot sa dau vina decat pe el, sau pe ceilalti doi. Eu am prezumtia de nevinovatie deoarece eu am intrat ultimul in baie, adica dupa toti si inaintea lor nu intrasem . =)) faza e penala 
)=)). Atat. Sper ca v-a placut. O sa mai postez despre aceasta tabara probabil in zilele urmatoare.
Putem numara stele de pe cer din nebunie ori din plictiseala. Uneori din ambele motive. Insa de cele mai multe ori uitam sa ne numaram si pe noi… singura stea… singura planeta, singurul soare care conteaza !… Privim Universul cu o ciudata neincredere, de parca nu am putea concepe ca mai exista si alte lumi, si alte realitati, si alte locuri in care alte forme de oameni iubesc, urasc, ucid, traiesc… Astfel ca, realitatea ne izbeste necontenit cu partea ei ascunsa in umbra: Ceea ce nu vedem ne vede. Ceea ce nu simtim ne simte. Ceea ce nu ne lipseste ne apartine. Treptat, insa, lucruri pe care nu le vedem devin vizibile iar lucrurilor pe care suntem obisnuiti sa le avem incepem sa le simtim lipsa. Natura noastra ne spune ca omul este un sistem dinamic in care o infinitate de lucruri pe care le avem face schimb de materie si spirit cu o infintate de lucruri pe care nu le avem. Atat timp cat va exista un echilibru in acest sistem va exista si armonie. Insa omul este o fiinta haotica ce va tinde sa-si asume rolul cunoasterii si va claca in fata noilor infinituri de necunoastere pe care le va intrezari. Omul nu a fost creat pentru a fi fericit ci pentru a oscila intre nebunia descoperirii si plictisela de armonie. Fericirea este doar momeala ce-l va tine in cursa, pana la sfarsit…
Epilog/Prolog
Capitolul I
Se uita in oglinda. Hainele ii stateau bine pe el. Dadu de cateva ori cu pieptanul prin par. Gata, terminase. Pregatirea se terminase. Se lipi cateva secunde cu fata de geamul ce reflecta materia. Se indeparta si se indrepta spre dulap. Isi lua incaltamintea lui preferata din el si incepu sa se incalte. Se gandea, numai la ea. Gandurile, care pana atunci au fost permanente disparura. Se gandea numai la ea. [Numele nu-l dau, inca, sa spunem ca povestea este reala, insa nu voi pune aici chiar numele adevarat] Suspina. Obosise. Si totusi ii era dor de ea. Ar fi dat orice sa o vada. Insa nu avea nimic. In viata lui nu castigase nimic. Probabil, doar pe ea, si nici pe ea. Imaginea ei ii revenii in minte, in ganduri. Se atasase de ea, nu voia sa o mai lase. Ii suna telefonul. Se trezi din acest vis. Un vis ce putea dura o eternitate, si asta era cel mai bine pentru el. Nimeni si nimic nu puteau incheia acest vis, si totusi nu chiar nimeni. Ridica telefonul de jos, care intre timp cazuse si se uita pe display. Era prietenul lui Theodor. Probabil era ceva important. Nu-i raspunse, ci mai mult i-l inchise. Vazu ca deja intarziase la scoala. Se facuse 12:30. Isi lua ghiozdanul , deschisa usa, si iesii afara alergand. Alerga, si nu-i pasa de ce spuneau ceilalti oameni. Pur si simplu nu-i pasa. Alerga numai cu gandul ca azi o va vedea, dupa atata timp. Dupa atatea luni, o va revedea. Traversa cu repeziciune prima strada. Cat pe ce sa-l calce o masina. Nu o baga in seama. Trecu mai departe, alergand, ascult limbajul trivial al soferului care mai avea putin si venea spre el. L-ar fi asteptat, caci nu-i era frica, insa avea ceva de facut, avea un plan pe care trebuia sa-l urmeze, si nu-i pasa de mai nimic, desi o companie nu-i strica. Alerga, alerga, alerga. Lumea se invartea in jurul lui. Da, un sentiment frumos nu? Ajunsa la jumatatea drumului. Se oprii putin, inima incepand sa-i bata foarte puternic. Porni la drum. Trecu pe langa blocul ei. Privii cu amagire si totusi cu dragoste, cu iubire. O lacrima ii cursa pe obrazul stang, care acum deveniste un adevarat bazin hidrografic [just kidding, doar o singura lacrima]. Lacrima brazda obrazul rosu, rumenit de atata efort pe care-l depusa in acea frumoasa zi de septembrie. Se uita la telefon. Inca doua apeluri pierdute, de la acelasi Theodor, amicul sau. Ii parea rau ca nu-i raspunsese, insa acesta trebuia sa astepte, caci el se indrepta spre ea, spre destinul lui. Incepu sa clipeasca mai rar. Ochii incepura sa fie mai sanatosi, mai tari. In sfarsit ajunsa. Se uita in curte insa nu o vazu. Intra in scoala, alergand, nepasandu-i de nimic. Liniste, deoarece orele de curs incepura. Nu avea de gand sa cedeze. Nu credea ca ea ii va face asta. Doar vorbisera sa se vada la inceputul orelor. Intarziase desigur insa ea intotdeauna il astepta. Se gandii ca ar fi mai bine sa se duca la ora. Oups. Uitase ca ei aveau un loc de intalnire. Dadu fuga pe coridoare si ajunsa pe baza sportiva. Se uita in jurul lui insa nu vazu nimic, cel putin nu pe ea. Cobori scarile si se aseza in tribune. Nimeni nu era acolo. Se intinsa pe ele si privii cerul. Ideile lui devenira acum asediate de un singur sentiment, care era puternic, cel putin aceasta intamplare il facuse puternic – nesiguranta. Nu stia un singur lucru, daca ea avea aceleasi sentimente ca ultima data cand, acea zi devenise cea mai frumoasa zi din viata lui. Inchisa ochii si incepu sa viseze. Imaginea ei aparu din nou. O simtii, ii simtea trupul, buzele, obrajii, totul. Ochii ei, cu genele blonde incepura sa se miste, gadilandu-i obrazul. Parul ei care in momentul acela era despletit, blond, isi facura simtita aparitia inca de la inceput, mangaindu-i umerii. O saruta cu multa pasiune. Era cea mai frumoasa zi a lui. Aproape ca adormii insa cineva isi facu aparitia in tribune. Cel putin el simtea prezenta acelei persoane. Nu-si deschise ochii, si nici nu se ridica. Persoana aceea se apropia de el. Intensitatea pasilor devenii mai puternica. El era tot intins cu ochii inchisi. Parea rupt de realitate. Simtii cateva suvite cazandu-i pe fata. Nu-si dadea seama daca era realitate sau fictiunea mintii sale. Niste buze isi facura simtita prezenta pe obrazul lui, cazand asemenea unei cascade, pe buzele lui. Sarutul fu impresionant. Era sigur ca era fictiune si nu voia sa deschida ochii. Mangaierile tandre erau foarte simtite. Deschisa ochii, si inima incepu sa-i bata cu putere. Ofta de placere, vazand-o in fata lui. Era acolo. Trebuia sa aiba incredere in ea. O lua in brate, iar ea se aseza deasupra lui. Se apleca pe el si il saruta. Nu se mai vazusera de ceva timp. O zi, o luna, un an? Cine stia. Nimeni nu facuse socoteala, desi el se gandea la ea in fiecare clipa, de cand se despartisera. El ii soptii la ureche “Te iubesc!” iar ea ii urma gestul. El se ridica cu ea in brate iar ea cu lacrimi in ochi spusa “Scuze ca am intarziat!”.
P.S: Vor mai urma si alte episoade, de acum inainte o vom lua in ordinea crescatoare a faptelor, si anume cum s-au cunoscut….
P.S.S: Personajele sunt semifictive, defapt numele sunt schimbate, in rest povestea e reala. Pe el il cheama Tom si pe ea Lisa. Mai multe detalii in curand.
L.E: Scuze de greselile gramaticale si de scriere, o sa editez.
Da, este adevarat. Regele a murit. Pacat nu? Dumnezeu sa-l ierte. Atinsase asa numitul punct maxim al carierei sale. Era iubit de toata lumea, de toti si de toate. Nu contau operatiile pe care si le facuse. Nu asta caracteriza omul. Nu trebuie sa caracterizezi un om prin infatisare, ci prin talentele sale cunoscute. Probabil te intrebi care rege? Un rege care si-a dovedit talentul de a fi un rege. Acest rege care acum a cazut intr-un somn adanc din cauza unui stop cardiac este Michael Jackson. Dumnezeu sa-l odihneasca.
Ar fi schimbat cu ceva istoria mondiala daca eu m-as fi nascut mai devreme, sau tu cititorule. Hai sa fim obiectiv in aceasta privinta. Fie ca esti ateu, evreu sau crestin, toti stim ca ne nastem cu un destin, scop, soarta. Nimeni nu poate sa nege aceste lucruri de neevitat. Urmeaza acest articol si citeste cu atentie. Nu o sa scriu degeaba aici, doar pentru a umple pagina blogului meu. Scriu aici pentru a-mi exprima ideologia mea comparativ cu aceste distinse ideologii.
Cu siguranta, acum ca am facut introducere, putem intra in amanunte. Fiecare isi creaza propria soarta. E adevarat, nu, cititorule? Daca nu e adevarat poti sa ma contrazici, si nu prin motivul ca Dumnezeu ne programeaza aceasta soarta. Da, este adevarat. Chiar El ne croieste aceasta soarta, insa totusi, in acest spatiu lipsit, in momentul de fata, de religie, si bazat in acelasi timp pe stiinta, nu mai poti crede nimic. Probabil chiar uiti de El, si El totusi nu este un lucru de neglijat. El este totul.
Si probabil par nebun sa cred si eu lucrurile pe care le scriu insa stiu ca undeva acolo este cineva care vegheaza asupra tuturor. Poate sa fie Dumnezeu, Allah, Buddha, sau mai stiu eu ce Zeu pagan creat pentru a satisface nevoia de credinta in tarile lipsite de cai de comunicatii, sau alte mijloace omeneste.
Dobandim pe parcurs multe, foarte multe talente si nu numai, astfel formandu-ne un destin. Un destin pe care cu totii il vom afla, poate chiar pe patul de moarte, sau la judecata de apoi. Istoria putea fi schimbata si de o ploaie sau de o adiere de vant. Acum vorbesc la modul minuscul, adica la o marime foarte mica. Am o parere de rau despre furnicile care sunt calcate zi de zi in picioare de oamenii, care desi nu vor sa le faca rau, nu au nici cum sa le evite. Sau la o floare. O floare care pierde o petala din cauza vantului, aceasta fiind purtata cativa zeci poate chiar sute, mii de metri.
Sau poate chiar de un mugur al unei flori care dispare odata cu trecerea anotimpului prielnic, acesta care cade jos si da nastere altei flori.
P.S: Toate se leaga intre ele.
Dupa o lunga perioada de timp mi-am adus aminte de acest blog. Il lasasem in urma foarte mult. Timpul nu mi-a permis sa mai postez aici, fiind ocupat cu teze, lucrari, vacanta mai ales. Lucrurile sunt cunoscute de multi dintre voi insa sigur, ca, gasiti alte scuze.
Incerc acum sa fac o analiza filozofica a timpului care a trecut… Si anume, desigur, detest toti profesorii mei, desi pe la scoala nu arat asta, si ma bucur in sfarsit ca am scapat de ea, si de ei. Clasa a 9-a a trecut relativ repede. Cu bune, cu rele, am reusit sa trec prin ea ca cutitu prin branza. Vreau sa subliniez faptul ca este groaznic de grea aceasta clasa. Si daca esti la profil real sau uman, tot aceasi mancare de peste e.
Ultimele saptamani de scoala au trecut foarte repede, cel putin din perspectiva unui elev de clasa a 9-a. Cu regrete totusi, mi-as dorii sa nu se fi terminat scoala atat de repede. Stiu, probabil par geek, insa totusi m-am cam plictisit. In momentul de fata ma plictisesc. Gandurile sunt in alta parte, desi nu se vede.
Am fost si la mare, 9 zile. A fost destul de frumos, uimit de lumea care nu era deloc pudica, mai ales pe plaja. Urmaream cu atentie fiecare miscare din jurul meu. Apa a fost rece in primele 7 zile. Desigur ne-au mai ramas 2 zile de care am profitat intru totul.
M-am intors la Craiova, iar acum astept sa se faca ora 6 sa plec in oras, cu prietenii. O sa postez probabil dupa ora 10, sau cel mult maine dimineata.
Bine am revenit pe blogul meu. Scuzati-ma pentru ca nu am mai postat pe blog de atata timp. O sa imi revin insa acum este tarziu si trebuie sa ma odihnesc. O sa postez maine.
Comentarii recente